Mircea Ilian

Avocat Partener

”Nu avem vise. Avem obiective”

Partener fondator al MSIL, Mircea Ilian este specializat în drept penal si drept procesual penal, oferind analiză și consultanță, asistând și reprezentând clienți în procese penale pentru infracțiuni de drept comun, crimă organizată și corupție. Pasionat de profesia pe care o are, Mircea luptă alături de clienții săi, pentru a se asigura că drepturile acestora sunt respectate și pentru a obține de fiecare dată cea mai bună soluție.

Este conștient de presiunea și stresul pe care un proces penal îl poate provoca asupra părților implicate, de aceea pune preț pe relaționarea umană, oferind o abordare bazată pe înțelegere reciprocă dar și cel mai înalt standard de acuratețe juridică.

Analiza sa aprofundată și experiența pe care o are în alegerea strategiilor îi permit să navigheze cu ușurință într-un cadrul legislativ extrem de stufos, imprevizibil și caracterizat printr-o inflație legislativă, reușind să obțină cele mai bune rezultate pentru clienții săi.

Limbi vorbite: Română, Engleză, Italiană

E: mircea.ilian@msil.ro

  • Drept penal și procesual penal
logo